Date generale

INSTITUTUL NAȚIONAL PENTRU SĂNĂTATEA MAMEI ȘI COPILULUI „ALESSANDRESCU-RUSESCU” în calitate de beneficiar, împreună cu Fundaţia CRED, Centrul Româno-Elveţian pentru Dezvoltarea Sistemului de Sănătate în calitate de partener, desfăşoară, din data de 27 decembrie 2018 proiectul „SPITAL-COMUNITATE, flux de îngrijire continuă a nou-născutului și a sugarului cu risc crescut de îmbolnăvire și deces”, Cod MySmis: 109586.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014- 2020, cu o perioadă de implementare de 36 de luni, între 27.12.2017 – 26.12.2020, și cu o valoare totală de 9,198,203.40 lei.

Proiectul își propune îmbunătățirea nivelului de competențe al profesioniștilor din sectorul medical prin oferirea de servicii medicale adecvate și de calitate nou-născutului și sugarului care să conducă la scăderea numărului de decese neonatale și infantile, cu îmbunătățirea indicatorilor de sănătate a copilului, vizând formarea personalului implicat în implementarea unor programe prioritare de sănătate.

Deşi mortalitatea infantilă a scăzut în ultimele două decenii – de la 24 de decese la mia de naşteri în 1994, la 8 la o mie de naşteri în anul 2015 – aceasta rămâne un capitol nefericit pentru România. Ţara noastră ocupă încă primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii infantile mai mult decât dublul mediei europene, din cauza factorilor socio-economici legaţi de sărăcie şi a lipsei accesului la servicii medicale, împreună cu deficienţe serioase în furnizarea serviciilor medicale, în special în asistenţa medicală primară şi comunitară. În fiecare an, aproximativ 1.500 de copii sub vârsta de 1 an pierd lupta pentru viaţă (conform datelor Centrului Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică). La fiecare 6 ore, un copil mai mic de un an moare, iar cele mai multe decese se înregistrează în rândul prematurilor. Nou-născuţii cu o greutate mai mică de 2.500 de grame prezintă cel mai mare risc de mortalitate infantilă. Greutatea mică la naştere este dată de mai mulţi factori, printre care: malnutriţia sau starea de sănătate precarăa mamei, dar şi lipsa controalelor prenatale şi a planificării familiale.