Coronavirusul și impactul asupra stării mentale a copiilor și adolescenților

Coronavirusul și impactul asupra stării mentale a copiilor și adolescenților

ECHILIBRUL PSIHIC AL COPIILOR ȘI PARINȚILOR – O PROVOCARE BIDIRECȚIONALĂ ÎN CONDIȚIILE IZOLĂRII ȘI PANDEMIEI

Semnat: Dr.Carmen Truțescu - medic primar psihiatrie pediatrică, doctor în științe medicale la INSMC

Izolarea și carantina sunt experiențe noi și neplăcute pentru noi toți. Separarea de cei dragi, incertitudinea cu privire la starea bolii, schimbarea rutinelor stabilite anterior sau chiar plictiseala, pot genera efecte dramatice.

Majoritatea conflictelor asociate cu carantina sau izolarea provin însă din impunerea de restricții şi privarea de libertăți. Multe dintre trăsăturile de personalitate cât și strategiile de a face fată stresului, dezvoltate sau aflate în proces de definire, precum și dinamica relațiilor din cuplu și famile, vor juca în contextul actual un rol predictiv pentru diferite forme de tensiune sau conflict, vizând uneori pierderea echilibrului psihic.

Toleranţa scăzută la frustrări minime a copiilor, anterior considerată răsfăţ sau particularitate asociată vârstei, devine în contextul izolării, greu de tolerat pentru adulţi. Mai mult, petrecerea unui timp prelungit în compania copiilor, oferă părintelui o perspectivă diferită asupra abilităților propiilor copii, având în acest nou context șansa de a se cunoște reciproc. De asemena, convingerile adulților referitoare la stilul paretal optim pot fi diferite, favorizând astfel generarea de contradicții și chiar conflicte.

Tehnici psihoterapeutice adaptate pot viza creşterea motivaţiei voluntare, focusarea pe beneficiile potenţiale ale situaţiei date, descoperirea de noi abilități sau șlefuirea celor existente, toate vizând diminuarea suferinței și a complicațiilor pe termen lung.

În contextul dificultăților de access la o formă de intervenție psihoterapeutică avizată, părintele poate adopta o serie de măsuri care să aducă beneficii tuturor membrilor familei.

Iată câteva sugestii:

  • Oferiţi copiilor informații adecvate vârstei. Ajutaţi-i să înțeleagă termenii utilizaţi în conversaţiile la care asistă sau participă. Mulți dintre ei nu au auzit până acum termenii de izolare, carantină, stare de urgență, etc. Încercați să transmiteți mesaje neutre afectiv și să fiți conștienți că uneori veți fi tentați să adaugați emoții ce pot influența conținutul inițial al acestora.

( De ex: ”Izolare la domiciliu, posibil contact...” – face referire la petrecerea unui interval de timp într-un spațiu separat, fără a veni în contact fizic cu alte persoane, cu scopul de a preveni răspândirea unui virus. O posibilă explicație de genul ”nu ne mai lasă să ieșim din casă / nu avem voie să ieșim din casă” este eronată și conține interpretări subiective nerealiste, cu caracter anxiogen, mesajul transmis copilului fiind astfel centrat pe ideea de interdicție sau persecuție din partea altor persoane, lipsind componenta esențială, și anume responsabilizarea celor mici și creșterea interesului acestora pentru binele celor din jur).

  • Comunicarea trebuie să fie eficientă și rapidă, încercaţi să răspundeți întrebărilor cât mai sincer și cât mai clar. Copiii recunosc cu mare uşurinţă tendinţa evitantă precum şi anxietatea părinţilor şi vor considera subiectul mult mai grav decât este în realitate, sporindu-le astfel anxietatea. Mai mult, subiectul va deveni TABU, căutarea de răspunsuri la întrebările ce îi frământă fiind apoi orientată către soluţii alternative cum ar fi:

- căutarea în mediul virtual – atenție (!), risc crescut de a accesa informaţii eronate, fake news;

- reprimare emoţiilor negative - atenție (!), risc extrem de mare pentru apariţia simptomelor somatoforme sau de tip conversiv, multe dintre acestea putând mima simptomatologia întâlnită în bolile organice.

  • Pentru mulți dintre copii, exprimarea emoțiilor prin cuvinte este anevoiasă și e nevoie de intervenția unui adult pentru a facilita externalizarea trăirilor anxioase. În locul cuvintelor, jocul poate fi un instrument extrem de util. Puteți folosi păpușile sau jucăriile preferate de pluș, piese lego, roboței, mașini sau simple obiecte, toate putând căpăta roluri importante într-un scenariu de joc. E bine ca cei mici să conducă scenariul, să stabilească reguli de joc; ei vor alege personajele și le vor da nume. Intrați în jocul lor, provocați-i să găsească personaje total diferite, să le distribuie roluri diametral opuse (de ex. unul bun - altul rău, unul fricos - altul curajos, unul înalt și puternic - altul mic și isteț) și mai ales să vă descrie emoțiile personajelor create. Personajele au totdeauna voie să spună tot ce simt!!
  • Pentru adolescenți, locul cuvintelor poate fi luat de desen, pictură, dans sau altă formă de creativitate. Încercați să ascultați mesajul din spatele aparențelor, rugați autorii să vă ajute să înțegeți, nu porniți de la premiza că știți exact ce inseamnă, nu-i criticați și nu-i corectați în mod brutal.
  • Pierdereaocupă un loc aparte în domeniul suferinței psihice. Copiii de vârstă mică e posibil să nu fie direct afectați de informațiile referitoare la decesele înregistrare și mediatizate în mod constant în această perioadă. Vârsta de 6-7 ani este cea la care copiii încep să prezinte un interes deosebit și să poată opera cu conceptele de viață și moarte, aceștia având o nevoie și mai mare de răspunsuri la întrebările respective. Oferiți-le răspunsuri pertinente și ajutați-i să înțeleagă că moartea face parte din existența umană și e firească. Ea poate surveni previzibil, la o vârstă înaintată, însă poate fi uneori prematură, în diferite condiții de boală, de război, dezastre și calamități naturale, etc. Cel mai important însă este sensul pe care i-l atribuim vieții și rolului nostru pe parcursul său, pe aceasta scenă a lumii.

Ideația suicidarăsau chiar manifestări autoagresive pot veni în atenția adolescenților și tinerilor, mai ales în contextual unor gesturi similare la care au recurs deja alți tineri, ca o soluție ce permite reluarea controlului. Posibilitatea este mai frecventă dacă astfel de evenimente sunt mediatizate intens, riscul fiind mai mare în cazul tinerilor cu abilități emoționale slab reprezentate.

  • Împreună puteți face planuri pentru perioadele de timp imediat următoare, incluzând preferințele tuturor membrilor familei. Puteți trage la sorți ordinea desfășurării activităților. Alternați pe cât se poate perioade de joc și relaxare cu sarcini legate de dezvoltarea academică sau de îngrijire personală și a spațilui de locuit. Cu mic, cu mare, e bine să fiți responsabili pentru un anumit aspect. (Cine șterge praful, cine duce gunoiul, cine spală vasele, etc) În măsura în care vă permite vârsta, puteți face aceste alegeri sub formă de joc - confecționați bilețele cu imagini care să reprezinte fiecare dintre aceste sarcini pe care să le puteți folosi în tragerea la sorți. Vă puteți amuza pe seama ”norocului” unora dintre voi însă veți învăța, de asemenea, să acceptați ceea ce este dat să se întâmple. Și nu uitați: sunt situații de viață când e nevoie să putem accepta ceea ce primim ca să putem merge mai departe.

 

0 Comentarii

Lasa un comentariu